era o zi de primavara.se intreba totusi cum putea ziua asta sa binedispuna pe oricine, numai pe acea persoana despre care vorbim, nu. totul i se parea negru si fara nici un sens. de ce se intamplau toate lucrurile care desi nu aveau nici un sens, se intamplau. era ceva ciudat, si totusi adevarat. oricat de mult incerca, nu putea sa realizeze ca totul e real. incercase sa ascunda asta de toti cei care puteau cumva sa aiba de'aface cu ceea ce se intamplase. si totusi, nu reusise niciodata, adevarul iesind la iveala de fiecare data si facandu'i parca rana din suflet si mai mare. si totusi, intr'o zi, nu prea diferita de cele din'ainte, se trezi cu un gand. se trezi cu gandul de a lua aceasta zi ca pe o provocare. o provocare de a schimba trecutul si a lasa ranile sa se vindece. trecu o zi, trecura doua, o saptamana si apoi o luna. nu se dezmetici din prima, dar pana la urma ajunse la concluzia ca viata e chiar frumoasa daca stii cum sa o iei, si a invatat ca atunci cand totul pare negru, sa se uite si pe spatele cartonasului. sigur va gasi o culoare. de ce? de ce nu?
pentr ca uneori amaraciunea e prea plina de gust. si parca nu te lasa sa vezi. parca te trage in adancirea nimicniciei ei.
ReplyDeleteca sa poti vedea culorile ai nevoie de lumina.
culorile sunt lumina. fac parte din lumina, compun lumina.
povestea ei , a descoperitoarei de culori, ai putea spune ca ea e o imagine:)