cu bitza la littlelondon

inca o zi. inca o zi ca toate celelalte. ma trezesc de dimineata dupa ce prietenul meu cel mai bun, telefonul incarcat cu o alarma plina de energie, imi spune deja de cel putin 10 ori ca e timpul sa fac ochi mari daca vreau sa merg cu eunice, noua mea bicicleta la gradinita. si cum de cateva zile mi'am propus ca voi face asta, pana la urma ma ridic incet incet si ma indrept spre usa. da, iar m'am trezit cam tarziu. ce sa faci, asta e viata. accelerez pana la cea mai ametitoare viteza pe care o pot avea si in doi timpi si trei linguri de cereale cu lapte sunt afara, unde trei caini ma privesc nedumeriti. imi fac curaj si iau taurul sau mai bine zis ghidoanele de coarne si ma indrept cu pasi repezi catre strazile inca necucerite de eunice. iau o curba, mai depasesc o persoana, ma asigur ca nu vine nici o masina si deja sunt departe. mai traversez o intersectie. uoff! bordurile astea! nici nu am plecat bine si deja bordurile imi dau bataie de cap. bine macar ca am claxon. unul cam ruginit, dar isi face foarte bine meseria. imediat am ajuns in parc si mi'am propus ca la si jumatate sa fiu deja in capatul celalalt al lui. cum nu misca nici tipenie de om si furnica pe acolo (doar un glas de caine trezit parca prea devreme), imi fac curaj si bag viteza. tinand cont ca e prima data cand merg cu bicicleta asa de mult si fac un drum asa de lung pentru prima data, am nevoie de mai mult curaj decat de obicei. asa ca nu mai stau pe ganduri si deja sunt la iesirea din parc. ceasul arata 08.41, adica 8.31, pentru ca ceasul meu este inainte cu 10 minute :) pff, bine ca am ajuns pe pista de biciclete. traversez si imi iau rolul in serios. claxonez ca doar trebuie sa se faca loc. putin mai incolo, pe langa mine parca trece un zmeu. aaa, nu, de fapt e un alt biciclist cu ghiozdan in spate. cum asa? si eu care credeam ca am viteza. la vreo 3 intersectii departare ne intalnim, imi zambeste si eu ma fac ca nu il vad. sunt in intarziere, nu imi permit sa stau la povesti. se face verde, biciclistul dispare, eu imi vad de drum, mai urc o panta, drumul nu e prea prietenos, dar in cele din urma izbandesc in drumetia mea. mai merg ce mai merg, o doamna vine inspre mine, masinile vin inspre mine, dar eu continui sa ma tin de drum si el de mine, cand la un moment dat, claxonez, si claxonez, si nu se da la o parte. cine? un om. negru. trec pe langa el si se scuza. asta da viata. asta da comportament. foarte dragut din partea lui. mai am putin si ajung. dar avem niste drumuri, mai usor mergi in maini decat pe bicicleta. pana la urma am ajuns cu bine. am intarziat. se mai intampla. eunice isi trage sufletul, eu ma duc la copiii mei. pe mai tarziu. . .